Nu știu câți dintre voi ați auzit până acum de Constantin Virgil Gheorghiu (9 septembrie 1916 – 22 iunie 1992) – un scriitor român refugiat în Franța după instaurarea regimului comunist în România. Cartea sa de căpătâi este “Ora 25” – roman publicat în anul 1949 ce a fost ecranizat în 1967 cu Anthony Quinn în rolul principal. Romanul lui Virgil Gheorghiu s-a bucurat de un succes uriaș, însă popularitatea scriitorului român avea să scadă după ce presa franceză l-a acuzat de antisemitism, de vină fiind cartea-reportaj „Ard malurile Nistrului”, scrisă de Gheorghiu în timpul celui de-al doilea război mondial. În contextul acestor acuzații Virgil Gheorghiu scrie un nou roman – „Omul care călătorea singur”, ce poate fi considerat într-o oarecare măsură autobiografic.

Dacă în „Ora 25” stilul lui Virgil Gheorghiu este caustic iar acțiunea poartă în multe situații pecetea absurdului, în „Omul care călătorea singur” găsim parcă un scriitor mult mai implicat afectiv. Poate că această impresie se datorează și faptului că romanul este scris la persoana I-a.

„Omul care călătorea singur” îl are ca personaj principal pe Traian Matisi, un tânăr student ce pleacă din satul natal – Izvor, să studieze la Universitatea din București.

Așteptând ora plecării, mecanicul mângâia botul cailor înhămați la trăsura preotului stând de vorbă cu Grigore, cu șeful de gară și cu Traian. Dădu apoi semnalul de plecare. Nicolae îi ură drum bun lui Traian, strigându-l iarăși „mortul”. De la fereastra vagonului, Traian îi făcu cu mâna, privindu-l cum se îndepărtează împreună cu Grigore spre Izvor. Se așeză apoi pe bancheta din lemn, privind atent în jur. În tot vagonul, în tot trenul chiar, nu era nimeni. Traian Matisi călătorea singur.

Acțiunea din prima parte a scrierii se petrece în ajunul celui de-al doilea război mondial iar intensitatea evenimentelor relatate ne aduc aminte de Ora 25. Traian Matisi se angajează la un ziar din București, cunoaște celebritatea în scurt timp iar apoi este trimis în Basarabia ca reporter de război pentru a scrie despre acțiunile desfășurate de armata română în ofensiva contra sovieticilor.

Oamenilor le este întotdeauna teamă de “prea târziu”. Viața omului este scrută. Dacă cineva vrea să facă ceva pentru oameni și pentru sine însuși aici, trebuie să se grăbească. Nu trebuie să aștepte prea mult timp. Oamenii trebuie salvați la timp. Altfel, ei mor. Mor repede. Și atunci nu se mai poate face nimic pentru ei. Nimic.

Recunosc că nu mi-a fost facil să scriu despre acest roman. Universul lui Virgil Gheorghiu nu este deloc unul ușor de digerat. Este șocant, absurd și ilustrează într-un mod cu totul halucinant evenimentele și consecințe celui de-al doilea război mondial în spatiul carpato-dunubiano-pontic. Consecințe asupra cărora mult timp nu am avut curajul să ne aplecăm iar în prezent alegem, din păcate, să le ignorăm cu bună știință.

Autor recenzie: Paul Catalin

Sursa: Blog de cititori